marți, august 26, 2008

Clio vs Corvette

De vreo 20 de minute , treceam prin Piata Victoriei, inspre Herastrau, sa verific pe nealiniatul pavaj daca e sau nu cazul sa imi schimb piese pe la directie/suspensii. In sensul giratoriu, unde e cel mai grava denivelarea accelerez , ca , vezi Doamne , am prioritate. Testele mele erau intrerupte de un Corvette rosu, care cu toata prioritatea mea , m-a scos din sfera lui de interes, si mi-a taiat calea. Pun frana , claxonez, claxonez, claxonez. Pacat , calul plecase deja.

Dupa vreo cateva secunde, isi da seama pilotul Corvette-ului ca cum adica l-am claxonat io pe el. Franeaza, ma asteapta. Ajung in dreptul lui si ii fac semne cu mana ca "nu vezi semnele, fratiuc?". Degeaba. Apasa aproximativ 1 mm din pedala lui de Corvette si il pierd, sau ma pierde, nici nu mai stiu cum era, timp in care ma gandeam de fapt ca daca il loveam in respectiva intersectie, se termina repede conflictul: imi dadea o oglinda de Corvette sa o vand, bani cu care imi luam un Clio nou. Si totusi, ceva imi era foarte cunoscut, acel chip, parca il mai vazusem undeva.

Oricum , cand ai pe un drum denivelat o masina cu suspensie sport in spate , ai impresia ca te flashuieste intruna. Ceea ce s-a intamplat si in cazul meu. Corvette-ul are impresia ca il enervez cu faza lunga, care era de fapt scurta scuturata, franeaza din nou, ajung din nou paralel cu el si ce sa vezi?

In timp ce faceam un "revision II" de sfinti si Dumnezai pe care sa ii impartasesc hotaratului sofer , o mare surpriza se intamplase in fata ochilor mei: in Corvette nu era nimeni altul decat Adrian Copilul Minune. Ce sa mai zici? Ce sa mai faci?
L-ai ascultat peste tot: fast- fooduri, nunti, boteze, taraf TV, magazine alimentare, magazine nealimentare, in masinile altora la semafor. Ce mai?
El era.

Am ramas surprins, astfel incat un singur lucru mai aveam sa fac. Sa exclam:

"oooooooffff, viata mea!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu