vineri, septembrie 16, 2011

Despre comunism si democratie

Avand in vedere ca "revolutia" din objnoua m-a surprins in clasa a IV-a, n-am fost deloc surprins. Asa ca pentru mine "comunism" inseamna antonimul lui "propriuism", ideologie inca nefondata, pionier fiind pana in momentul revolutiei, niciodata dupa.
Bineinteles ca am fost si soim, al patriei, e clar.

Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată şi nici clase sociale, dar asta deja, pentru o minte linistita e bataie de cap,
tulburand astfel linistea amintita cu un rand mai sus.

Dar democratia?

Democraţia (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voinţa poporului. Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii.

Votul universal, la fel ca si sapunul universal, siliconul universal, magazinul universal, muzica universala (traducere libera la "universal music"), este, sau sunt, ca-s mai multe, derivate ale sensului cuvantului "universal", dupa dex: "Care aparține Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există și este comun tuturor; care se referă la toate ființele sau lucrurile luate în considerație într-un caz dat;"

Asadar, din nou am ajuns la comun, comunism.

Despre comunist, comunista, mai ales comunista, daca facem o scurta paralela la ideologia comunista, in sens paradoxal doar, pt ca paralelele sunt infinite, observam ca apar o serie de dileme:

1. nu sunt proprietatea privata a nimanui, de exemplu a unui singur comunist. Asta e grav, pentru ca inseamna ca e a tuturor.
Divagand ambiguu, in sens biblic acelor de ceasornic, una dintre porunci este sa nu prea curvesti.

2. referitor la "nu exista proprietate privata si nici clase sociale", este foarte clar unde s-a ajuns dupa zeci de ani de comunism. Nimeni nu-si permite sa aiba o proprietate privata, deci, nimeni nu stie in ce clasa sociala se afla.

3. nu exista punctul 3 ... curvele dracului. Asa... mergem mai departe.

Cat despre suveranitate, din nou apar controverse:
Vointa poporului este absorbita de lucruri marunte: lupta pt supravietuire. Vointa, in lupta cu neputinta de a supravietui in jocurile salbatice ale conducatorilor, de orice fel.
Conducatorii auto, de exemplu, sunt catalogati astfel: benzinarii - cei care conduc masini pe benzina, liniutzarii - cei care conduc masinile la liniutze, cotetzarii - cei care isi transforma masinile achizitionate din mediul urban, in cotetze de pui/gaini/curcani/bibilici/rate etc., in mediul rural, si nu in ultimul rand, SUVeranii, cei care conduc SUV-uri. Ei, acestia din urma stiu in ce clasa sociala sunt: e clasa aia atat de sus, dar atat de departe de vointa lor.

P.S. Vointa creaza dependenta!

vineri, septembrie 09, 2011

Johann Sebastian Bach

Acum, ca tot am aflat ca "Bach" inseamna parau in nemteasca, as traduce numele compozitorului :

Ion Sebi Parau. (n. 31 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750, Leipzig)

Totul a pornit de la Sebes, bilingv Muhlbach = Moara de pe parau.

Dar celebra vorba ne spune: " Nici Oltul nu curge drept."

Citeste asta!

‎7H15 M3554G3 53RV35 7O PR0V3 H0W 0UR M1ND5 C4N D0 4M4Z1NG 7H1NG5! 1MPR3551V3 7H1NG5! 1N 7H3 B3G1NN1NG 17 WA5 H4RD BU7 N0W, 0N 7H15 LIN3 Y0UR M1ND 1S R34D1NG 17 4U70M471C4LLY W17H0U7 3V3N 7H1NK1NG 4B0U7 17, B3 PROUD! 0NLY C34R741N P30PL3 C4N R3AD 7H15. R3P057 1F U C4N R35D 7H15

Subiectele la BAC in 2012

Subiecte pentru sesiunea a doua de BAC


Subiectul I (Limba si Literatura Romana)
Se da textul: “Ana are mere”.
Pe foaia de examen sau pe o alta hartie pe care o aveti la indemana, servetel, ambalaj de ciocolata, etc. scrieti raspunsul la urmatoarele intrebari:
1. Ce are Ana?
2. Cine are mere?
3. Extrageti cel putin un fruct din text.
4. Desenati un mar.
5. Scrieti un alt nume de fata in afara de Ana. Daca nu va amintiti e bun si un nume de baiat.
6. Alcatuiti o scurta compunere in care sa povestiti ce va trece prin cap.
7. Analizati textul in 3-4 pagini, sau la alegere scrieti un banc.


Subiectul II (Matematica)
1. Aflati valoarea lui x din ecuatia: x = 2.
2. Suma a doua numere este 4. Numerele sunt egale. Aflati macar unul din cele doua numere.
3. Calistrat avea 10 ani cand mama lui l-a ars cu un fier incins pentru ca a luat un 9 la matematica. Cati ani are Calistrat la 2 ani dupa tristul eveniment?
4. Desenati un patrat.
5. Imaginati-va un trunchi de piramida triunghiulara regulata.
6. Puneti in ordine crescatoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9.
7. Ganditi-va la doua numere la alegere si scrieti-l pe cel mai mare.

Subiectul IV (Geografie)
1. Comparati din punct de vedere al altitudinii Varful Moldoveanu si Marea Neagra.
2. Enumerati doi vecini ai Romaniei. Daca nu va amintiti, enumerati doi vecini de-ai dumneavoastra de acasa.
3. In 7-8 pagini, analizati fauna, flora si relieful complex al statului Vatican .
4. In ce punct cardinal al Romaniei este situata Campia de Vest? Daca nu stiti ce este acela un punct cardinal puteti sa raspundeti “Vest” si sa treceti la subiectul urmator.
5. Pasuri si trecatori: Cine a spus “Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire”?
6. Alegeti variant corecta: Varful Negoiu are altitudinea: a. 2535 metri b. 11 metri c. un miliard de metri d. altitudinea variaza de la o zi la alta.
7. Conform unor masuratori, Varful Omu ar avea altitudinea de 2505m, conform altor masuratori ar avea 2507m. Care credeti ca este varianta corecta. Argumentati


Subiectul III (Istorie)
1. Asociati urmatorii sefi de stat cu anii in care au murit: Burebista, Nicolae Ceausescu – 44 i.Hr, 1989 d.Hr.
2. Scrieti un scurt text istoric folosind urmatoarele cuvinte: batalie, democratie, Ștefan cel Mare, porumb fiert, Decebal, 1600.
3. Faceti un portret al lui Deceneu asa cum vi-l imaginati.
4. Ordonati cronologic urmatoarele evenimente istorice: aparitia omului, Unirea de la 1600, majoratul lui Burebista, Unirea de la 1918.
5. Ce tara s-a format in urma Marii Uniri de la 1918?
6. Deduceti o calitate a domnitorului Radu cel Frumos analizand cu atentie numele acestuia.
7. Analizati comparativ in 2-3, maxim 4 cuvinte domnia de 2 luni a lui Ciubar Voda si cea de 47 de ani a lui Ștefan cel Mare in Moldova. Incercati sa analizati din cel putin 3 perspective si sa construiti un text care sa respecte rigorile unei scrieri istorice cu caracter academic. Depasirea limitei de 4 cuvinte duce la excluderea din examen!