Spune-mi cu cine te intalnesti, ca sa-ti spun ce manânci. Cam asta e istoria scurta a ludăului(bostanului) pe care l-am căpătat de la parintii lui Valer.
Fiind in preajma zilei morţilor, zi asemuita cu Helouinu’ in acelasi timp, m-am intâlnit cu niste prieteni care au avut o idee foarte culinara la vederea ludăului.
Nu pot divulga numele prietenilor, precum nici cantitatile de ingridiente, deoarece as putea fi sacrificat in baza prevederilor vorbei: “Daca iti spun, trebuie sa te omor, sa nu spui si la altii!”
La auzul acestor cuvinte, am inteles ca nu e de şuguialǎ, asa ca o sa strecor ingridientele supei crema de ludǎu in textul ce urmeaza:
“De Helouin, Augustin, alintat de prieteni Gusti, a pus in poarta casei sale de la etajul 4 un ludău scobit in forma de faţa de drac ştirb, cu un ochi mai mare decat urechea stanga, apoi caţiva cartofi, lapte si morcovi. Vecina de la 5, in drumul ei spre piata agroalimentara in vederea achizitionarii unor condimente pt sarmalele pe care le face de fiecare data de ziua raposatului ei soţ, a cumparat si curry, iar in drumul ei inapoi spre 5, s-a speriat la 4 de dovleacul(ludǎul) caracteristic al lui Gusti, fugind in casa cat a putut ea sa dea din coate, punând si sare din doua in doua trepte, dupa gust si posibilitati.”
Pofta mare.
P.S. In functie de cantitatea ingridientelor, supa cremă de ludǎu poate fi sau nu comestibilǎ.
Postnecesităţi: hârtie ijienicǎ( cu “j” de la “jiţăl”) si mult timp de alergat inspre WC, asta doar in cazul in care ingridientele nu sunt proportionate coorrect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu