duminică, ianuarie 18, 2009

Canon EOS 1000D

Pornind de la faptul ca sapuniera din inventar Kodak Easy Share C643 nu imi mai satisfacea poftele de imortalizare nocturna, am hotarat sa imi traznesc un Canon EOS 1000D. "Traznesc", fara nici o legatura cu fenomene ale naturii, inseamna aici "cumpar", sa lamurim, sa nu fie discutii ulterioare ca nu stiu ce.

Fiind in afara domeniului, nu stiam cu ce se mananca fotografia, ce aparat sa-mi traznesc, ce obiectiv, cum sa patrund in modul manual de fotografiere. No asa ca m-am pus pe treaba, am inceput sa caut forumuri, prieteni fotografi, am ajuns sa caut aparate foto si pe strada , in ideea ca cineva nu mai avea nevoie de el si l-a ratacit pe strada cu scopul de a-l gasi altcineva, in cazul de fata eu, care are nevoie de aparat. N-am gasit!

Noroc cu internetul, care iti furnizeaza tot ce informatie vrei (asa am vrut eu sa formulez?!). Am pus semnul intrebarii inaintea semnului exclamarii pt ca mai mult am fost intrebat decat mirat in momentul acela, ceea ce inseamna ca se pune semnul mirarii in fata semnului intrebarii in momentul in care mai mult esti mirat decat intrebat. De asemenea , numai semnul intrebarii cand esti numai intrebat si decat( a-la-Bucuresti) semnul exclamarii cand esti profund si adanc exclamat.

Ce am inteles eu e ca la magazinul F64 gasesti tot ce trebuie.

Din povestile, indemnurile, recomandarile, nerecomandarile celor chestionati atat pe forum cat si nu pe forum, am tras concluzia multipla ca vreau ca aparatul sa-mi indeplineasca bineinteles 3 dorinte, de aceea as fi vrut ca aparatul sa fie auriu, dar nu am gasit in stoc. L-am luat negru. Oricum, cele trei dorinte erau: sa faca poze noaptea, sa i se potriveasca multe obiective, in ideea ca ma prinde microbul si va trebui sa-mi cumpar obiective in functie de situatie si a treia dar nu in ultimul rand, pt ca ordinea asta nu reflecta ordinea reala, ea fiind pur si simplu intamplatoare, haotica si enumerativa, sa aiba culori faine.

Nu prea poti intra pe forumuri, ca acolo te zdrobesc "expertii", daca aparatul pe care vrei sa-l ei nu depaseste 4000 lei e de cacao, multi dintre ei uita ca sunt si incepatori, sau poate chiar amatori. Cine te impiedica sa ai acasa un aparat mai bun, nu cel mai bun?

Imi aduc aminte cand eram mic, tatal meu era fotograf de familie (familia noastra), probele putand fi verificabile, avem acasa vreo 2 sertare pline cu poze si inca unul cu filme. E relativa treaba aici, ca nu am declarat dimensiunea sertarelor. Cand "facea" pozele se incuia in baie pe intunericul rosu si noi nu intelegeam nimic din treaba aia, dar dupa ce lumina cucerea din nou baia, ne identificam pe niste hartii. Minune! Asta inseamna ca am radacini in fotografie.

Digitalul te scuteste de developare.

Concluzia e ca dupa spusele tuturor, trebuia sa investesc foarte mult sa am o "scula" tare. Dar eu, fiind unic, la fel ca toti ceilalti, am luat calea de mijloc, astfel patrunzand in mediocritatea fundamentala.

Ce-i foarte clar e ca deocamdata aparatul asta e mult prea mult peste puterile mele de utilizare, ceea ce ma obliga la studiu artei fotografice. O sa fac un blog dedicat astfel numai fotografiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu